Viata e ca o poveste,tot ce mi se intampla e o poveste. O poveste atat de lunga.. o poveste care merita spusa mai departe sau o poveste care trebuie ascunsa cat se poate de mult?. O poveste care nu ar trebui sa o auda un copil. De ce? Nu ar trebui sa o auda pentru ca pur si simplu nu ar intelege-o, si li s-ar parea ori amuzanta, ori plictisitoare, ori niciodata trista! Iar parintii lor le-ar interzice-o pentru ca ,,nu este de varsta lor!",cred ca si mama mi-ar interzice-o chiar daca fac 13 ani. De ce!? Prea multa drama?! O fata care nu-i cuminte?! Prea multe motive nu are rost... Oricum aceasta poveste nu merita spusa mai departe, pentru ca nimanui nu i-ar pasa! Si stiu asta, pentru ca pur si simplu stiu, e viata mea ,se repeta unele chestii de prea multe ori, devine monotona,suisuri si coborasuri, nimic special!. Nu pot fi si eu ca o printesa dintr-un basm, care are un print si traiesc fericiti pana la adanci batraneti? Sincer... basmele mele preferate sunt ,,Frumoasa si Bestia" si ,,Frumoasa dn padurea adormita". Nu pot fi si eu ca ele?. Sa ma intep intr-un trandafir iar el sa ma gaseasca si sa ma sarute?! Sa trecem peste atatea impreuna dar sa fiu fericiti si nedespartiti pana la moarte? Sau... o dragoste aparent imposibila dintre o bestie si un om? Care se iubesc cu adevarat indiferent de circumstante? De ce nu pot avea si eu un basm?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu